Hramul Sfântului Proroc Ilie
Cu aleasă bucurie duhovnicească, aducem la cunoștința binecredincioșilor creștini de rit vechi faptul că în ziua de 2 august 2025 (stil nou) / 20 iulie (stil vechi), în localitatea Focuri, județul Iași, a avut loc o mare sărbătoare cu prilejul hramului bisericii închinate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită cu solemnitate și evlavie de către: Înaltpreasfințitul Mitropolit Leontie, Arhiepiscop de Fântâna Albă și București, Mitropolit al tuturor creștinilor ortodocși de rit vechi, Preasfințitul Episcop Ghenadie, Episcop de Moldova și Bucovina, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși adunați cu inimă curată spre rugăciune și cinstire.
Cu acest prilej, pentru râvna, jertfelnicia și slujirea statornică în ogorul Domnului, Preotul Ioan, slujitorul parohiei din Focuri, a fost răsplătit cu distincția Crucea Pectorală.
Evenimentul a fost o adevărată mărturie de credință, unitate și binecuvântare pentru întreaga comunitate.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!